Întotdeauna mi-au plăcut călătoriile în locuri neobișnuite. Cu cât erau mai sălbatice, mai inaccesibile, mai “bătute de Dumnezeu”, cu atât mi se păreau mai atractive. Vă voi povesti pe scurt despre un astfel de loc. Îi cunoșteam de puțină vreme pe acești oameni. Au ajuns la biroul meu prin intermediul unui prieten, bijutier și el. Frații urmau să își deschidă…
Florin Dumitrescu Posts
Înființat în 1408 de regele Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei și viitor împărat al Sfântului Imperiu Roman, Ordinul Dragonului (Societas Draconistrarum) s-a impus ca unul dintre cele mai enigmatic-simbolice și politice ordine cavalerești din Europa medievală. Într-un secol marcat de expansiunea otomană, schisme religioase și instabilitate politică, ordinul a fost creat cu scopul declarat de a apăra creștinătatea și de…
Stilul Art Deco, apărut în anii 1920, a fost un curent artistic caracterizat prin forme geometrice elegante, culori vibrante și o influență puternică a modernismului industrial. Acesta a influențat arhitectura, designul, moda și sculptura, având un impact puternic în întreaga lume. Art Deco este o abreviere pentru expresia din franceză denumind Expoziția internațională de Arte Decorative și industriale moderne, care…
În lumea exclusivistă a modei, puțini oameni au reușit să transforme un vis în realitate așa cum a făcut-o Michel Adam Lisowski, fondatorul Fashion TV. Însă, în spatele imperiului global construit de acesta, stau și numeroase controverse care au pus sub semnul întrebării metodele prin care a ajuns la succes. Cum s-au împletit ascensiunea brandului cu scandalurile care l-au urmărit…
Teoria predeterminării genetice a infractorilor, formulată de Cesare Lombroso în secolul al XIX-lea, a fost una dintre cele mai controversate idei din criminologie. Lombroso susținea că infracționalitatea este ereditară și că anumite trăsături fizice pot indica o predispoziție spre comportamente antisociale. Această viziune deterministă a fost contestată de-a lungul timpului, deoarece ignora influența factorilor sociali, culturali și psihologici asupra comportamentului…
Muzeul Mimara din Zagreb, Croația, găzduiește una dintre cele mai mari colecții private de artă din lume, donată de colecționarul Ante Topić Mimara. Deschis în 1987, în epoca socialismului iugoslav, muzeul expune peste 3.700 de obiecte de artă, inclusiv picturi, sculpturi, sticlărie, ceramică, mobilier și textile. Printre operele de artă se numără lucrări atribuite unor maeștri europeni celebri precum Caravaggio,…
In dicționarul explicativ al limbii române scrie așa: utopie, utopii - substantiv feminin 1. Loc sau stare de viață proiectate în viitor, întruchipând modelul unei ordini social-politice și religioase ideale. Ideal, concepție politică sau socială generoasă, dar irealizabilă (din cauza condițiilor obiective date). Teorie fantezistă, care preconizează o organizare ideală a omenirii, fără să țină seama de legile obiective de…
Expoziția “Luminile lui Caravaggio. Începutul modernității în pictura europeană, capodopere din colecția Roberto Longhi“ este organizată de Muzeul Național de Artă Timișoara iar lucrările se află pe simeze pentru 3 luni. E mare vânzoleală artistico-mediatică pe tema aceasta. Iar eu cred că e prea multă agitație pentru prea puțină artă, și puțină modestie nu ar strica. Sau măcar realism. Poate…
Procesul „Brâncuși vs. Statele Unite” reprezintă un moment definitoriu nu doar pentru istoria artei moderne, ci și pentru jurisprudența americană, având implicații profunde asupra modului în care legea definește și protejează operele de artă. Cazul a fost inițiat în urma unei dispute vamale ce a avut loc în anul 1926, când sculptura „Pasărea în Spațiu”, realizată de Constantin Brâncuși, a…
„Artişti ca Horia Bernea, Paul Gherasim, şi a sa expoziţie din 1986 de la sala Dalles, purtătoare de simboluri sacre, într‑o epocă agresiv ateistă, Constantin Flondor, grupul Prolog, Sigma, Tabăra Tescani, Tabăra Poiana Mărului, etc. au demonstrat o rezistenţă a spiritului la presiunile totalitare, dând viaţă în acelaşi timp unei estetici clandestine, racordată la cursul firesc al curentelor artistice europene.”…
Dacă tot am început să scriu despre marginalii Timișoarei, zic să nu abandonz subiectul. Emanuel Copilaș concluzionează într-un articol de loc laudativ despre trupa Phoenix apărut în Observator Cultural de acum ceva vreme că “Rezultatul reprezintă un fel de cultură convergentă în care autoritățile căutau să canalizeze rebeliunea tineretului și a artiștilor reprezentativi ai acestuia pe coordonate cît mai inofensive…
“La Timișoara e o căldură ce nu a văzut nici Bărăganul. Dar nu mă plâng – mă simt ca acasă. Cât stau în Timișoara mi-am propus să nu părăsesc cartierul Fabric. Aşa că toată activitatea mea e aici – toate întâlnirile în Traian. Maxim trec podul-hotar peste Bega până la Piaţă la Badea Cârţan.” Așa își începe scriitorul basarabean Vasile…
Într-o pădure izbucnise un mare incendiu și o pasăre Colibri tot aducea apă în cioc, ca să stingă focul. Toate celelalte animale, înnebunite de spaimă, fugeau care încotro, pe unde nimereau. Pasărea Colibri continua, însă, să care apă în cioc. Un tigru, conștient de zădărnicia demersului, îi atrase atenția: -Ești nebună? Tu crezi că poți să stingi focul ăsta imens…
În India trăiau şase prieteni care erau toţi orbi. Iar India este locul unde trăieşte unul dintre cele mai mari animale sălbatice: elefantul. Dar cei şase, fiind nevăzători, nu aveau de unde să ştie cum arată un elefant. Într-o zi, cei şase stăteau împreună şi povesteau când au auzit un răget foarte puternic. “Cred că este un elefant pe…
Îmi amintesc noroaiele din drumul spre școală. Sunt...mulți ani de atunci, dar este o amintire care nu poate fi uitată. Odată cu strada Borzești se termina orașul, iar până la scoală drumul era un continuu șantier. Trebuia să calci cu grijă prin acel noroi cleios, și mai întotdeauna picioarele ți se afundau până la greznă. Din loc în loc câteva…
O veche filosofie populară românească începe cu formula – trăim vremuri interesante. Ele sunt atât de interesante încât riscă să se prăbușească asupra noastră și să ne devoreze cu totul. În vremurile astea pare că întreaga paradigmă politică și socială a secolului XX e cu susul în jos. Nu mai există stânga și dreapta, comunism și capitalism, Hegel, Nietsche și…
Sosirea a fost destul de…disperată. Aveam programare la o degustare de vinuri peste 30 de minute și destinația noastră părea… aiurea. Eram co-pilot și eram responsabil cu traseul. Iar atunci simțeam această responsabilitate în toate celulele mele. Am verificat încă o dată locația, strada și numărul, și încă o dată, și încă o dată. Și totuși eram în mijlocul câmpului,…
Ceea ce voi încerca să dovedesc prin lucrarea mea este că - dorința de a atinge înțelepciunea, căutarea sinelui interior, „dezvoltarea personală” pentru a folosi un termen din domeniul resurselor umane, pătrunderea tainelor lui Cristos precum spun creștinii sau căutarea luminii de către organizațiile inițiatice au fost o preocupare permanentă în civilizația occidentală de multă vreme. Dificultatea atingerii acestui obiectiv,…
Dacă ar fi să fac o lista scurtă cu brandurile din Timișoara prezentului aș pune aici Elba, berea Timișoreana și Bega. Pot spera că astea vor supraviețui în deceniile viitoare. Mă gândesc că generațiile ce vor urma vor consuma în serile de vară berea Timișoreana pe terasele iluminate de lămpile Elba iar conglomeratul Bega va sta încă bine pe picioarele…
Timișoara este un centru cultural cu tradiție al României. Dar acesta este un adevăr incomplet. Fortificația de frontieră a marilor imperii – maghiar, otoman, austriac – a fost locuită de secole de ofițeri, dintre care unii au avut o reală și profundă aplecare spre cultură. Eu cred că aceștia au fost cei care au pus bazele primelor instituții culturale ale…
În secolul 21, devine din ce în ce mai greu să vii cu idei originale și să creezi opere de artă neobișnuite sau unice. Atâtea lucruri s-au făcut deja. Arta s-a extins la tot și la orice, de la produsele confecționate de Marcel Duchamp la mormanele de scaune ale lui Tadashi Kawamata. În zilele noastre, totul este folosit: chibrituri, gunoi,…
E final de februarie! Abia aștept sărbătoarea florilor de cireș la Timișoara. Poate că este o glumă nereușită, dar acest eveniment este un exemplu potrivit pentru a evidenția forma fără fond la români. Sunt convins că Titu Maiorescu nu a cuprins pe de-a întregul complexitatea acestui fenomen atunci când a scris “forma fără fond nu numai că nu aduce nici…
Acum câteva săptămâni am găsit pe internet un articol despre o anume “Dona Gracia”. Era un articol pe Times of Israel care vorbea despre o revistă de benzi desenate din Italia ce omagia o femeie de origine evreiască, trăitoare în Italia Renașterii și care s-a remarcat atât prin abilitățile sale de afaceri și intelectuale cât și prin sprijinul său necondiționat…
Formula “Timișoara, un oraș cosmopolit” este o chestie românească. Adică o formă fără fond, mai precis. Noi timișorenii facem mare paradă din asta, chiar dacă nu înțelegem mare lucru din concept. Iar cei care construiesc imaginea culturală a orașului în anii ăștia, cunosc formula dar își bat joc de ea. Nu am văzut nimic cu adevărat cosmopolitan în promovarea orașului.…
Mă întrebam deunăzi dacă scriitorii sunt oameni de cultură? După mine sunt! Poeții, romancierii, eseiștii, filosofii de toate felurile, pamfletarii, habar nu am de toate categoriile de scriitori pe care o societate elevată trebuie să îi aibă și să îi cultive. Iar dacă scriitorii sunt oameni de cultură ar trebui să facă obiectul promovării în cadrul seriei de evenimente Timișoara…
De ceva vreme calc arta în picioare în Timișoara, la propriu. Asociația Timișoara 2021 Capitală Europeană a Culturii are o laudabilă inițiativă prin proiectul Poezia de stradă prin care sunt inscripționate pe asfalt versuri ale unor poeți contemporani locali sau mai puțin locali. Chiar este lăudabilă această inițiativă, dar o apreciez modestă și superficială. Îmi amintesc despre întâlnirea cu poezia…